Corespondență specială. Buzărnescu: Pot deveni o jucătoare de temut pentru orice adversară

DE Paul Cozighian | Actualizat: 07.07.2018 - 18:46
Mihaela Buzărnescu. FOTO: Getty Images

Două mingi și puțin mai multă concentrare i-au lipsit Mihaelei Buzărnescu, la Wimbledon, pentru a repeta performanța de la Roland Garros de anul acesta.

SHARE

I-a fost dificil arbitrei de scaun să pronunțe corect -măcar de două ori la rând- numele Mihaelei Buzărnescu... Însă nu e deloc departe ziua când acest lucru va fi rezolvat definitiv, atât de impresionantă a fost românca în aproape doua treimi din confruntarea cu cehoaica Pliskova, numărul 8 mondial.

“Nu avea nimic de pierdut și prin urmare a jucat absolut fantastic încă de la începutul primului ghem când aproape cămi-a “îngropat” toate serviciile. A fost un meci foarte greu!”, a declarat Carolina Pliskova, salvată miraculos de la o înfrângere răsunătoare, datorită emoțiilor prea mari ale Mihaelei. Căci Mihaela a condus cu 4-1 în setul al doilea,după ce îl câștigase pe primul, 6-3. Cehoaica a revenit la 4-4 dar din nou Buzărnescu s-a aflat la doar două mingi de meci, conducând cu 6-5 și 30-0. Însă pe măsură ce s-a apropiat de victorie, ea și-a pierdut concentrarea, a început să greșească și -de furie- a cedat setul decisiv cu scorul de 6-1.

Newsweek România: Am simțit că ți-ai pierdut răbdarea spre finalul setului 2, ce s-a întâmplat?

Mihaela Buzărnescu: Nu neapărat răbdarea; am simțit că sunt foarte aproape de victorie și au fost câteva mingi unde am riscat. Le-am trimis puțin în spatele liniei și asta mi-a pus presiune și m-a enervat. Recunosc că mi-am cam pierdut cumpătul. Așa cum se întâmplă deseori, adversara a prins încredere și cu astfel de jucătoare nu trebuie să-ți etalezi frustrările, fiindcă le dai satisfacție. Ea a început să joace tot mai bine iar eu n-am mai schimbat ritmul la fel de des ca la început, și asta a făcut ca meciul să aibă alt final.

Buzărnescu a mai declarat că s-a simtit, totuși, foarte bine pe teren și că poate juca fără probleme pe orice fel de suprafață. “Am dovedit că pot fi acolo, pot să mă bat cu ele și pot deveni o jucătoare de temut pentru oricare dintre adversare”, a încheiat Buzărnescu. 

Ea este în continuare prezentă la Wimbledon în probele de dublu și urmează să participe la Open-ul BRD de la București, începând de luni 16 iulie.

Paul Cozighian este corespondent special Newsweek România la Wimbledon.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2021 NEWS INTERNATIONAL S.A.