Ruxandra, fiica domnitorului moldovean Vasile Lupu a rămas în istorie drept cea mai frumoasă, dar şi cea mai nefericită dintre domniţele române.
Cursurile la Universitatea de Vest "Vasile Goldiş" (UVVG) Arad se vor desfăşura online începând de luni, 21 noiembrie, cu excepţia celor trei facultăţi cu profil de medical, a decis Senatul Universităţii. Anterior, Universitate Craiova anunțase aceeași măsură.
Vasile Dîncu ar urma să plece din guvern, iar în locul său ar putea fi instalat fostul premier Mihai Tudose.
În schimbul sumei de bani, fostul ofițer de poliție în vârstă de 56 de ani promitea că va influența comisia de examinare și candidatul va promova fără probleme testările.
Ștefan Hrușcă a devenit celebru înainte de 1989 când era înregimentat în Cenaclul Flacăra. El a făcut un duet celebru de folkiști alături de Vasile Șeicaru pe care l-a uitat imediat după Revoluție. Cei doi au scos un album împreună: „Dimineți cu ferestre deschise”.