Știați că în România există ”Muntele care dispare”? E vorba despre masivul Godeanu, cu vârful Gugu, cel despre care localnicii spun că uneori dispare din raza vizuală timp de câteva ore pe zi.
Frigul din ultimele zile a crescut consumul de energie electrică în România, necesarul fiind acoperit atât din import cât și cu ajutorul centralelor pe cărbune. Termocentrala Paroşeni a fost pornită la capacitate maximă, de exemplu.
Sebastian Burduja: Am semnat un acord pentru decarbonizarea Văii Jiului. Ministrul liberal al Energiei a semnat un Memorandum de Înţelegere cu American Biocarbon Delaware LLC.
Acum 75 de ani, în octombrie 1948, a fost inaugurată una dintre cele mai spectaculoase linii de tren din România. Are 31 de kilometri, 35 de poduri și viaducte și 39 de tunele. Lucrările au început pe vremea lui Carol I și au continuat și în timpul războiului.
Sebastian Burduja a declarat că este importantă gândirea unor proiecte prin care activitatea Complexului Energetic Valea Jiului să fie diversificată şi prin producţia de energie verde.