Salvamontiştii au primit, în ultimele 24 de ore, patruzeci de apeluri prin care li se solicita intervenţia de urgenţă, cele mai multe fiind pentru Salvamont Lupeni. "Prima zi din an a fost o zi de foc pentru salvamontiştii din întreaga ţară", arată reprezentanţii Salvamont.
Personalul medical și conducerea Spitalului Județean Reșita sunt foarte bine plătiți deși pacienții sunt tratați inuman, iar instituția este într-un stadiu avansat de degradare.
Președintele Klaus Iohannis explicat, luni, că autoritățile nu se așteaptă la o creștere a cazurilor de infectare COVID după alegeri parlamentare, a vorbit despre expertiza de la locale care relevă faptul explozia de noi cazuri a fost nerespectarea de către români a măsurilor.
Spitalul unde au ars, sâmbătă seara, zece bolnavi de COVID ar fi trebuit extins cu 350 de paturi până în 2020. Acest lucru nu s-a întâmplat, deși au existat toate premisele: banii erau la PSD, care a condus țara până în 2019, inclusiv, iar județul îl conduce și astăzi.
Medicul şi profesorul universitar Dumitru Octavian Unc a murit, sâmbătă, fiind spitalizat de câteva zile, după ce s-a infectat cu noul coronavirus, a informat conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa.