UNESCO a decis să acorde Premiul pentru Pace pe 2022 fostului cancelar german Angela Merkel, pentru ''eforturile sale de a primi refugiaţi''.
Incendiile forestiere care au devastat nordul Algeriei în ultimele zile sunt aproape toate stinse, au declarat sâmbătă pompierii, în timp ce peste 10.000 de hectare din parcul naţional El Kala au fost distruse de flăcări, potrivit unui expert.
Suspendarea în ziua de vineri a vânzării de bilete pentru vizitarea citadelei incaşe Machu Picchu din sud-estul Peru a generat furia comercianţilor şi a declanşat proteste ale turiştilor.
Dacă guvernul nu va reuşi în următoarele săptămâni să oprească tăierile ilegale, riscă să fie amendat cu 100.000 de euro pe zi. În Europa, doar Polonia a mai fost sancţionată astfel - pentru intervenţii într-o pădure din patrimoniul UNESCO.
Borșul ucrainean, supa tradițională de sfeclă roșie și varză, a fost înscris pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al UNESCO care necesită o protecție urgență.