UE a stabilit, în sfârșit, clar cum pot fi confiscate bunurile celor care încalcă sancţiunile impuse statelor terţe, precum Rusia.
Ucraina cere Europei să i se furnizeze mai multă electricitate, după atacurile rusești asupra principalelor centre energetice ale țării.
România trebuie să se asigure că printre priorităţile asumate de Consiliul UE pentru viitoarele 12 luni se află şi aderarea ei la spaţiul Schengen, a declarat eurodeputatul Victor Negrescu.
Comisia Europeană a prelungit restricţiile pentru importurile de cereale din Ucraina până pe data 15 septembrie, Regulamentul Uniunii Europene fiind deja publicat în Jurnalul Oficial, a declara ministrul Agriculturii, Petre Daea.
Restricţiile ar urma să expire luni şi, în timp ce cele cinci ţări au solicitat o prelungire, plângându-se că cerealele ucrainene mai ieftine fac producţia internă neprofitabilă, Ucraina a făcut lobby pentru ca acestea să fie ridicate.