Un glonţ a fost găsit într-o gospodărie din localitatea Chilia Veche, din judeţul Tulcea. Poliţiştii şi procurorii fac cercetări, pentru a stabili cum a ajuns proiectilul acolo. Proiectilul s-a izbit de acoperişul casei şi a căzut în bucătăria familiei.
SUA acționează de urgentă și trimit avioanele de război pregătite să intervină imediat, după ce mai multe bucăți de dronă au fost găsite căzute în România.
Vila de vacanță din Deltă, din localitatea Crișan, a fostului lider PSD Miron Mitrea a fost mistuită de flăcări. Focul ar fi fost pus intenţionat, potrivit ISU Tulcea. Iar principalul suspect este un bărbat în vârstă de 45 de ani care avea grijă de casă.
România a informat aliaţii NATO despre faptul că a găsit pe teritoriul său resturi de la o posibilă dronă în cadrul reuniunii de miercuri a Consiliului Nord-Atlantic, iar aliaţii şi-au exprimat o puternică solidaritate cu România, transmite purtătorul de cuvânt al NATO.
O biserică din Tulcea a fost spartă de hoţi în plină zi! Doi tineri au fost surprinşi de camerele de supraveghere ale lăcaşului de cult în timp ce erau la furat.