John Kerry, emisarul special pentru Climă al preşedintelui SUA, spune că România ar putea folosi gazul natural pentru tranziţia către surse curate de energie, dacă ia măsuri de captare a emisiilor. El avertizează în privinţa alegerilor autodistructive.
Klaus Iohannis s-a întâlnit cu John Kerry li a declarat că buna cooperare în domeniul climei consolidează Parteneriatul cu SUA.
Atenuarea schimbărilor climatice, adaptarea și infrastructura digitală joacă un rol central în planurile municipalităților din întreaga Europă. Cu toate acestea, tranzițiile ecologice și digitale sunt întârziate, mai ales din cauza lipsei de personal calificat și de investiții.
Volkswagen AG va renunţa la 5.000 de angajaţi de la fabricile sale din Germania până la finalul lui 2023, ca parte a programului de reducere a costurilor, pentru finanţarea tranziţiei la vehiculele electrice, a anunţat grupul german, informează AFP.
Libia s-a angajat sâmbătă într-o nouă fază a tranziției post-Kadhafi după selectarea unui guvern de unitate care să conducă țara până la alegerile din decembrie, după un deceniu de haos.