Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile irlandeze au anunţat noi măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul Irlandei, în contextul pandemiei de COVID-19, acestea urmând să intre în vigoare sâmbătă.
Primul ministru al Franței, Jean Castex, a anunțat prelungirea deciziei de închidere a frontierei Franței cu Marea Britanie, joi, avertizând asupra unei înrăutățiri a crizei Covid-19 în următoarele săptămâni.
Toate persoanele care intră în Turcia au obligația de a prezenta, începând de marți, ora 21,00, un test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii.
Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că, începând cu 29 decembrie ora 00.01, persoanele cu vârsta de peste 13 ani care vor să călătorească pe cale aeriană, feroviară, maritimă sau cu autocarul în Olanda sunt obligate să prezinte un test molecurar tip PCR negativ pentru COVID.
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin Mituleţu-Buică, a fost confirmat, marţi, cu COVID-19, atribuţiile sale în cadrul AEP fiind preluate de vicepreşedintele Zsombor Vajda.