Un asteroid gigant, mai mare decât Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire de pe Pământ, va trece marţi pe lângă planeta noastră.
Fondatorul Amzaon crede că omenirea se va muta pe alte planete, iar Terra va fi doar pentru turism.
37% dintre români cred că e falsă afirmația că primii oameni s-au dezvoltat din animale, iar 11% nu au știut să răspundă, arată Eurobarometrul special, publicat în septembrie, cu privire la „cunoștințele și atitudinile cetățenilor europeni față de știință și tehnologie”.
Primii patru turişti spaţiali ai capsulei SpaceX au revenit pe Terra, după ce au petrecut trei zile în spaţiu, încoronând cu succes prima misiune orbitală din istorie fără astronauți profesioniști la bord, notează AFP.
Luna iulie 2021 a fost luna cea mai caldă înregistrată vreodată pe Terra, a anunţat vineri Agenţia naţională NOAA din SUA, subliniind rolul schimbării climatice în acest nou record.