Grupul californian implicat în scandaluri legate de modelul său de afaceri a mai indicat că va șterge datele de recunoaștere facială acumulate de la peste un miliard de utilizatori, potrivit unui comunicat.
Microsoft a devenit vineri cea mai valoroasă companie tranzacţionată public din lume, detronând Apple, pe fondul tendinţei descendente a titlurilor producătorului de iPhone-uri din ultima perioadă, transmite Reuters.
Un studiu realizat de cercetători japonezi de la Universitatea Imperială din Kyushu arată că înlocuirea forțată a mașinilor termice aflate deja în uz cu unele noi electrificate, în numele reducerii poluării, doar pare o idee bună. Emisiile se calculează pe întreg ciclul de viață.
Electrificare, electrificare și, iar, electrificare.
Ungaria va primi tehnologie anul acesta pentru a produce vaccinul rusesc anti-COVID-19 Sputnik V la o fabrică de pe teritoriul său, aflată în prezent în construcţie, a declarat joi la Moscova ministrul ungar de Externe, Péter Szijjártó.