Carmen Stănescu, actrița dorită de bărbați, a avut o unică iubire. Purtătoare acelui aer nobil al unor vremuri apuse acum, ea a fost una dintre cele mai frumoase artiste care au apărut pe o scenă de teatru din România. Curtată de mulți, a fost dedicată unui singur om, soțul său.
Actorul Marius Manole a ajuns la spital după un accident produs în timpul piesei pe care o juca la Teatrul Național din București. Artistul a spus că acum se află într-o stare mai bună.
Drama teribilă prin care a trecut actrița Florina Cercel. Destinul celei supranumite „Sophia Loren a României” i-a rezervat partea sa de tristețe și amărăciune. O tragedie teribilă avea s-o marcheze pe viață pe artista care ar fi împlinit 81 de ani pe 28 ianuarie.
Personajul din imagine l-a interpretat pe Vodă Lăpușneanu, dar a fost și „Marele singuratic”, filmul făcut după cartea lui Marin Preda. Ar fi putut rămâne în Occident încă din anii '60 și a fost căsătorit de două ori, ambele soții fiind foste studente.
Câte fotografii cu Mihai Eminescu există? Imaginea marelui poet este suprapusă, pentru mulți români, celei din poza de la 19 ani, realizată la Praga. Din ea ne privește parcă geniul absolut, superior și neînțeles de contemporani. Dar de ce nu sunt mai multe poze cu el?