Primele plaje amenajate și construcții din Mamaia au apărut în anul 1906 și au devenit repede „de fiță”. Hotelurile de top erau în zona Piața Ovidiu din Constanța, iar tarifele erau de peste 50% din salariul mediu, ca și acum.
Sezonul estival a intrat în perioada de vârf de la 1 iulie în România, iar tarifele de cazare au explodat, ca în fiecare an. Pentru o noapte de cazare, românii trebuie să scoată din buzunar între 60 € și 250 € pe Litoral, 40-100 € la munte, 45-170 € la tratament.
Un clujean a fost în vacanță în celebra stațiune Paphos din Cipru, orașul zeiței Afrodita, și s-a declarat șocat de prețurile mici sau cel mult egale cu cele din magazinele din Cluj. Drept dovadă, a postat un bon de casă pe rețelele de socializare și a făcut și câteva comparații.
Stațiunea Olimp, vechea perlă a litoralului comunist, revine, se pare, pe harta fițelor, după ce în ultmii ani căzuse într-un con de umbră. Weekendul care tocmai s-a încheiat a fost inaugurată, de exemplu, o plajă privată, cu bar și restaurant, cu prețuri ce sfidează luxul.
Prețurile biletelor de avion au crescut și cu aproape 30% față de anul trecut și continuă să crească. Operatorii aerieni profită de relansarea turismului după pandemie și de cererea în creștere de călătorii pentru sezonul estival 2023. Raportat la 2019, sunt și creșteri de 50%.