Echipa de rugby a Franţei a trecut de cea a Ţării Galilor cu scorul de 41-28 (20-7), sâmbătă, pe Stade de France din Saint-Denis, în ultima etapă a Turneului celor Şase Naţiuni, şi păstrează mici şanse să câştige competiţia.
Numărul celor care trăiesc în Anglia şi Ţara Galilor, născuţi fiind însă în afara Marii Britanii a ajuns la 10 milioane, în principal printr-o creştere uriaşă a numărului de cetăţeni români, arată datele de recensământ publicate de Oficiul naţional de statistică de la Londra.
Fostul căpitan al echipei de rugby din Ţara Galilor, Ryan Jones, a anunţat că suferă de demenţă precoce la doar 41 de ani, într-un interviu pentru The Times.
Țara Galilor a decis să introducă o lege prin care lovirea copiilor este faptă penală. Oficialii au precizat că modificarile îi vor ajuta pe cei mici să aibă ”cel mai bun început în viață”.
Numărul anual al morţilor din cauza consumului de alcool a atins un vârf în 2020 în Anglia şi Ţara Galilor, anunţă Biroul Naţional britanic de Statistică (ONS), care constată o creştere puternică a acestui bilanţ începând de la prima carantină impusă din cauza covid, în martie.