Monica Macovei a fost condamnată, pentru accidentul de la Mangalia. Ce urmează acum. Fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, a fost condamnată la şase luni de închisoare.
Claudia și Dorin Petru Gliga, socrii lui Cătălin Cherecheș, au fost condamnați de Tribunalul Mureș. Ei ar fi încercat să dea bani mamei unei judecătoare pentru ca aceasta să dea o soluție favorabilă în dosarul de corupție al fostului edil.
Un jucător de tenis celebru a fost suspendat pentru 15 ani. Ce fapte a făcut și cât de grave sunt acestea pentru care a fost suspendat?
Un alt român a fost suspendat pentru 4 ani de Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis. Despre cine este vorba și ce a făcut acesta de a fost suspendat?
În ce scandal uriaș e implicată șefa ITIA care a suspendat-o nedrept pe Halep? Este acuzată că ajută sportivii să treacă testele anti-doping spunându-le la ce oră și în ce zi vor fi controalele.