Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că stimulentul financiar pentru persoanele cu handicap va fi plătit marți și miercuri. Acesta a mai precizat că au fost semnate ordinele de plată pentru virarea banilor.
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că stimulentul financiar pentru persoanele cu handicap din Bucureşti va fi plătit pe 9 noiembrie (a.c.). Noul primar al Bucureştiului a mai menţionat că singurii bani pe i-a găsit în conturile primăriei au fost 4,4 milioane lei.
Guvernul aprobă, în şedinţa de luni, proiectul de ordonanţă de urgenţă care vizează, printre altele, acordarea unui stimulent de risc pentru medicii şi personalul medical implicaţi direct în tratamentul pacienţilor cu coronavirus.
În ultimii ani, am asistat la o explozie a vânzărilor de suplimente alimentare. Acestea au ajuns să fie consumate fără nicio măsură, în baza unor false credințe.
“Ghidul Soluțiilor Smart City” este singura publicație din domeniu care oferă cele mai noi soluții aplicate pentru dezvoltarea orașelor. A doua ediție a acestui ghid va fi distribuită ca supliment al revistei Newsweek România.