Protestatarii au dărâmat statui ale reginei Victoria şi reginei Elisabeta a II-a în oraşul canadian Winnipeg, pe fondul descoperirii rămăşiţelor a sute de copii în morminte nemarcate în apropierea unor foste şcoli pentru copii indigeni conduse de Biserica Catolică.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat luni, că nu vor mai fi alocaţi bani campaniilor publicitare şi vor fi reduse în mod substanţial cheltuielile pentru festivaluri, târguri sau decoraţiuni.
O tânără în vârstă de 22 de ani, din judeţul Sibiu, a fost amendată cu 1.000 de lei de Poliţia Locală din Alba Iulia, după ce a urcat pe mai multe statui din Cetatea Alba Carolina pentru a-şi face fotografii pe care să le posteze pe contul său de socializare.
Președintele american Donald Trump a susținut, într-un eveniment organizat la Muntele Rushmore, de Ziua Independenței, că demonstraţiile împotriva inegalităţilor rasiale din societatea americană ameninţă fundaţiile sistemului politic american.
Protestele care au pornit în SUA după uciderea lui George Floyd s-au răspândit și în Europa și au luat o direcție inedită: grupuri de protestatari au dărâmat, decapitat sau murdărit cu vopsea roșie statui ale unor personalități ale istoriei.