Farul, FCSB, CFR Cluj și Sepsi OSK și-au aflat posibilele adversare din turul 3 preliminar al Europa Conference League, în caz că trec de a doua rundă a calificărilor.
Un procuror din Brazilia l-a amendat pe starul brazilian Neymar cu 16 milioane de reali (3,3 milioane de dolari) pentru că a construit un lac la conacul său de la periferia orașului Rio de Janeiro fără o licență de mediu, au anunțat luni autoritățile.
Radu Ștefan s-a născut pe 22 octombrie 1986 la București. El a evoluat pe postul de fundaș stânga și uneori pe postul de fundaș central. La finalul acestui sezon a decis să se retragă după ce a activat ca profesionist timp de aproape 20 de ani și asta pentru doar 2 cluburi.
Nouă persoane şi-au pierdut viaţa după ce acoperişul unei săli de sport s-a prăbuşit la un gimnaziu din nord-estul Chinei, iar două sunt încă prinse sub dărâmături, a anunţat luni agenţia oficială Xinhua.
David Popovici a primit premiul pentru “Cel mai bun înotător din lume la masculin 2022”, la deschiderea Campionatului Mondial de Nataţie din Japonia.