La Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi au fost operaţi, în ultimele săptămâni, trei copii cu cazuri grave de afectare a creierului: tumori benigne, maligne, care au nevoie ulterior de tratament oncologic, sau cazuri de traumă în urma unui accident.
A fost semnat și transmis spre publicare în Monitorul Oficial al României ordinul de ministru care aprobă noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP).
Un document obținut de Newsweek România arată că, încă din 2 noiembrie, Colegiul Medicilor din România știa că medicii detașați să lucreze în spitale COVID pot fi cercetați penal pentru că și-au exercitat profesia în afara specializării pe care o au. Cu toate acestea, a tăcut.
Newsweek România a atras, ieri, atenția asupra pericolului ca unii medici să fie cercetați civil sau penal pentru că își depășesc competențele de specialitate, atunci când tratează bolnavi COVID. Medicul Radu Țincu explică modul în care se împarte responsabilitatea medicală.
O lacună legislativă semnalată de un avocat și confirmată de un medic pentru Newsweek arată că medicii care nu au specializările ATI, interne, pneumologie, boli infecțioase și tratează bolnavi COVID pot fi acuzați de comiterea unei infracțiuni: exercitarea abuzivă a profesiei.