Preoții care cer bani pentru a oficia o înmormântare sau o căsătorie pot fi caterisiți, iar credincioșii au posibilitatea să reclame astfel de situații direct la Patriarhia Română.
Un preot s-a ales cu dosar penal după ce a ținut slujbele la el acasă. De ce a făcut asta? Totul s-a desfășurat în sufragerie.
Piaţa muncii e în continuă schimbare, iar facultăţile de la noi ar trebui să ţină pasul cu timpurile. Nu se caută doar doctori sau ingineri IT, ci şi specialişti în comerţ electronic şi energie regenerabilă, brokeri de investiţii sau psihologi.
O soție a decis să-și închirieze partenerul pentru a face diverse slujbe, tariful fiind de 40 de lire sterline pe oră. Programul bărbatului este plin și necesită chiar rezervarea din timp.
Au trecut 7 ani de la tragedia de la Clubul Colectiv din București, în care 65 de tineri și-au pierdut viața arși de vii. Sunt organizate slujbe la Biserica Sfântul Nicolae-Broşteni şi în faţa fostului club, iar ONG-urile organizează un marș în Capitală, cerând dreptate.