O comisie de specialiști în sport, experți în strategii, finanțe și sănătate vor stabili până la sfârșitul acestui an strategia prin care sportul românesc să se situeze în primele 15 țări din punct de vedere al perfomanțelor până în 2032.
Slovenia a fost foarte afectată de al doilea val al pandemiei. Această țară a demarat marţi o campanie masivă bazată pe teste gratuite şi facultative, ce vizează testarea înainte de Crăciun a unui sfert din populaţia sa de 2 milioane de locuitori, informează AFP și Barrons.
România a fost pusă pe lista roșie COVID-19 în Slovenia, iar cei care merg în această țară trebuie să stea în carantină sau să prezinte un test COVID negativ, a anunțat ambasada României în Slovenia.
Ministrul de Externe sloven Anze Logar a fost testat vineri pozitiv la noul coronavirus după o călătorie în Estonia, Lituania şi Letonia la începutul săptămânii, informează agenţia de ştiri de stat STA, relatează dpa.
Instaurarea de către Viena, sâmbătă, de controale sanitare stricte la granița cu Slovenia, din cauza coronavirusului, a antrenat cozi imense, persoanele care se întorc din vacanțe fiind nevoite să aștepte și până la zece ore, potrivit poliției, transmite AFP.