Messi a fost surprins făcându-și cumpărăturile într-un supermarket îmbrăcat lejer, în bermude și șlapi. Spre deosebire, Denis Alibec s-a afișat în cantonamentul naționalei cu o ținută de mii de euro.
O nuntă organizată în fața blocului la Vaslui a ajuns virală pe rețelele de socializare. Un alai de zeci de petrecăreți a blocat traficul, mirii și-au făcut apariția în șlapi și dansul s-a încins, pe muzică populară și manele, în țărână. Ofițer al Stării Civile a fost un prieten.
Manelistul Bogdan de la Ploiești și-a luat în 2022 un superb Ferrari Roma cu peste 600 de cai sub capotă, de circa 250.000, cu care face senzație pe străzi, întorcând toate privirile. Paparazii l-au surprins însă pe artist „pilotând ca profesioniștii”, în șlapi.
La Ploiești s-au înregistrat marți peste 30 de grade Celsius, în masivul Bucegi, la vârful Omu, a plouat cu gheață. În timp ce la Ploiești se înregistrau 30 de grade Celsius, în masivul Bucegi, la stația meteorologică Vf. Omu, ningea.
Gabi Oprea Jr. s-a obișnuit ca totul să i se permită, și, din câte se pare, profită la maxim de acest lcuru. Fiul fostului ministru de Interne știe că atunci când ai un nume în spate, nici legile nu mai trebuie respectate.