Pandemia, criza semiconductorilor și invadarea Ucrainei, care a dus la explozia prețurilor la energie și materii prime, au lovit în plin piața auto europeană.
Cele 60 de volume din dosarul Skoda părăsesc Iaşul şi pleacă la Bârlad unde, pe 16 mai, se va ţine prima şedinţă în această cauză după strămutarea procesului de pe rolul Judecătoriei Iaşi.
Un cetățean rus a fost reținut cu explozibili în Rivne. Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, nu a fost în stare să pronunțe cuvântul "palyanitsa", care în ucraineană înseamnă „foc”, iar în rusă înseamnă „căpșună”.
Curtea de Apel a admis ieri cererea înaintată de apărătorii lui Chirica vizând strămutarea dosarului "Skoda" la o altă judecătorie. Curtea de Apel a decis ca aceasta să fie Judecătoria Bârlad.
Cum a fost afectată industria auto din Europa și România în al doilea an de pandemie.