Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a declarat joi, la evenimentul de lansare a programului de guvernare al PNL pe 2021-2024, că liberalii își propun să reformeze din temelii sistemul sanitar din România.
Președintele Klaus Iohannis susține că, fără reformarea din temelii a sistemului de sănătate, nimic nu ar fi într-adevăr schimbat. Soluția lui Iohannis, potrivit declarațiilor din cea mai recentă conferință de presă de la Cotroceni: o majoritate PNL care să facă această reformă.
Preşedintele Klaus Iohannis a comentat marţi faptul că România are un număr foarte mare de decese, deşi numărul de noi cazuri de COVID-19 nu e chiar atât de mare, din cauză că „20 și ceva de ani a fost condusă de PSD, care a avut o politică în domeniul sanitar proastă, foarte”.
Conducerea Sindicatului Sanitas Covasna a criticat modul inechitabil de acordare a stimulentului de risc pentru personalul medical pe perioada pandemiei şi cere Ministerului Sănătăţii să găsească soluţii pentru reglementarea acestui fapt.
În ultimele zile asistăm la contaminarea sistemului sanitar cu Covid-19 într-un ritm accelerat, incomparabil cu statisticile celorlalte țări afectate de pandemie.