Yuri Tolochko (36 de ani), din Kazahstan, primul om din lume care s-a căsătorit cu o păpușă gonflabilă, a divorțat de aceasta pentru a deveni bigam. Culturistul va petrece sărbătorile alături de cele două noi păpuși gonflabile ale sale, Lola și Luna.
Celebra actriță Brooke Shiels (56 de ani) a dezvăluit că se simte mai sexy acum decât în tinerețe și susține că viața ei sexuală s-a îmbunătățit după vârsta de 40 de ani. Ea consideră că este greșită concepția potrivit căreia o femeie nu mai este sexy după o anumită vârstă.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) și Comisia de la Veneția au adoptat marți două decizii istorice în relație cu încălcarea drepturilor persoanelor care fac parte din comunitatea LGBTQIA+ în statele vecine României: Bulgaria și Ungaria.
Lucian Iordănescu (81 de ani) care se prezenta ca fiind parapsiholog și era invitat la multe televiziuni în această calitate, a fost arestat după ce a convins o tânără să se dezbrace pentru a-i analiza aura, a avut o relație de concubinaj cu ea, apoi a șantajat-o.
Guvernul belgian urmează să suprime înscrierea genului în cărţile de identitate, pentru a face posibilă înregistrarea persoanelor ”nonbinare”, relatează RTBF.