Secretarul de stat al SUA Antony J. Blinken se va afla la București în perioada 28-30 noiembrie, pentru a participa la Reuniunea miniștrilor de Externe ai țărilor membre NATO, primul eveniment de acest tip organizat în România de la aderarea ţării noastre la Alianţă, în 2004.
Maia Sandu a convocat Consiliul Suprem de Securitate după pană de curent masivă care a lovit cu o zi în urma republica în urma unor noi bombardamente puternice ruse asupra infrastructurii energetice din Ucraina şefa statului cerând un nivel sporit de alertă în sectorul energetic.
Ministrul de Interne Lucian Bode s-a întâlnit miercuri cu omologul său austriac, Gerhard Karner, care s-a pronunțat împotriva extinderii Spațiului Schengen.
Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege privind protecţia sistemelor informatice ale autorităţilor şi instituţiilor publice, în contextul invaziei declanşate de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei. Legea merge la promulgare.
Securitatea ucraineană a fost sesizată că la Mănăstirea Kiev-Pecersk (Mănăstirea Peșterilor) s-au rostit rugăciuni pentru „mama Rusia”. Vasil Maliuk, șeful Serviciului de Securitate al Ucrainei (SSU), a raportat că incidentul se află deja în atenția departamentului.