Rusia a trimis în mod discret cel puţin 300 milioane de dolari în total unor partide politice şi candidaţi în peste 20 de ţări începând din 2014 pentru a-şi exercita influenţa, potrivit unei estimări a serviciilor de informaţii americane.
Monarhii britanici mor în timpul mandatului, existând suficient timp pentru a planifica o înmormântare măreață cu mult înainte de ziua de doliu. În cazul reginei Elizabeth a II-a, care a murit la 8 septembrie, la 96 de ani, planurile erau puse la punct din anii 1960.
Dispecerul Energetic Național (DEN), din cadrul Transelectrica, estimează că deficitul de energie electrică din producția internă pentru acoperirea consumului României în iarna care vine va crește masiv față de prognozele de dinaintea sezonului rece anterior.
Informaţii despre armele nucleare ale unei ţări străine au fost descoperite printre documentele confiscate de FBI din reşedinţa lui Donald Trump la începutul lunii august.
Direcția principală de informații a Ministerului Apărării din Ucraina a raportat că ocupanții ruși își evacuează angajații Rosatom de la Centrala nucleară Zaporizhzhia (ZNPP) la Melitopol, până să ajungă inspectorii ONU.