Ce a pățit o fană a unui cântăreț celebru după ce i-a trimis 8000 de scrisori într-o lună. Femeia de 35 de ani a fost inclusă în lista de persoane hărțuitoare.
O „capsulă a timpului” de 99 de ani a fost descoperită sub statuia regelui Wilhelm al II-lea cu prilejul renovării Parlamentului olandez. Cufărul a fost deschis luni, scoţând la iveală documente istorice şi cărţi despre bătăliile trupelor olandeze împotriva lui Napoleon.
Cum făceau cumpărături boierii olteni acum 300 de ani? Deși nu s-ar crede, sistemul prin care produsele dorite ajungeau la cei care le comandau era, în secolul al XVIII-lea, destul de asemănător cu ceea ce facem astăzi, când curierii ne aduc mărfurile de care avem nevoie.
Cine a fost femeia care a salvat Unirea Principatelor Române? Puțin știută de publicul larg, acest personaj feminin ar trebui onorat la fel ca Alexandru Ioan Cuza și ceilalți corifei ai realizării Micii Uniri de la 1859. Fără ea, nimic nu ar mai fi fost posibil în acel moment.
De ce le-au scris „Moș Primarilor” sute de copii din Capitală? Primarii sectoarelor bucureștene au fost destinatarii scrisorilor a 800 de elevi prin care aceștia le-au cerut să stopeze una dintre marile probleme ale celui mai mare oraș din România.