Consiliul Local al Sectorului 1 a votat, în unanimitate, proiectul educațional „Educație și viitor pentru toți”, propus de primarul Clotilde Armand. Astfel, copiii din S1 vor putea beneficia gratuit de o serie de cursuri și ateliere.
Una dintre grijile oricărui părinte cu un copil care a început să mănânce este meniul de a doua zi. Indiferent dacă este vorba de mic dejun, prânz sau cină, masa trebuie să fie pe gustul copilului, dar cel mai important, nutritivă.
Avizul epidemiologic nu mai este necesar la revenirea elevilor din vacanţa de vară. Acest document medical, care se eliberează în urma unui consult medical, este necesar doar copiilor de la creşă şi grădiniţă, pentru absenţe mai mari de trei zile pe parcursul anului şcolar.
Liviu Pop a fost ministru al Educației în 2012 (interimar), în guvernul Dăncilă, iar acum conduce foarte influenta Comisie de Învățământ din Senat.
Senatul a trecut peste propunerea Guvernului, votând un amendament de majorare a sumei pentru achiziţionarea de laptopuri şi tablete pentru uz şcolar, de la 100 la 150 de milioane de euro. Prevederea e inclusă în OUG 144/2020 și urmează să fie votată și în Camera Deputaţilor.