„Călărețul” Sergiu Ciobotariu a primit, în urmă cu an, o casă și 5.600 de euro, în urma unei campanii umanitare pe care a lansat-o Cătălin Moroșanu. La începutul lunii aprilie, tânărul a declarat că a vândut imobilul din cauza dificultăților financiare.
Considerat una dintre vocile de aur ale României, Marcel Pavel (62 de ani) are mari probleme în pandemie. A fost la un pas de moarte anul trecut, când a fost infectat cu Covid, iar acum a ajuns la fundul sacului cu banii în lipsa concertelor.
Criza sărăciei de Paşte din acest an înregistrată în Italia va fi cea mai gravă de la începutul secolului, pandemia de COVID-19 împingând 5,6 milioane de italieni în sărăcie absolută, a declarat asociaţia de fermieri Coldiretti, informează ANSA.
Oraşul californian Oakland va lansa în curând un program pilot privind venitul garantat pentru familiile sărace, care îi vizează în principal pe locuitorii afro-americani şi populaţia amerindiană, informează AFP.
Pentru Daniel Ghiță intrarea în Parlament din partea PSD a însemnat și o salvare din punct de vedere financiar.