Fostul ministru de Externe, Adrian Cioroianu, a explicat cum manipulează senatoarea neafiliată Diana Șoșoacă în favoarea Rusiei, atunci când propune o lege de anexare a unor teritorii istorice ce aparțin azi Ucrainei.
Asaltul rusesc asupra oraşului Bakhmut ar putea pierde din avânt, susţine Ministerul Apărării din Marea Britanie, pe baza informaţiilor surse de intelligence, din Insulă. Cauza ar fi relocarea unor forţe militare ruse în alte regiuni ale frontului din Ucraina.
Apărarea antiaeriană rusă și-a doborât propriul avion de vânătoare deasupra Donețkului chiar când președintele Chinei se afla într-o vizită oficială la Moscova.
Adjunctul ministrului rus de externe Serghei Ryabkov a avertizat Statele Unite că Moscova va lua "contramăsuri" împotriva oricăror alte zboruri de drone deasupra unei părți a Mării Negre, după incidentul în care un avion de luptă rus a interceptat și doborât o dronă americană.
Președintele Chinei, Xi Jinping, a părăsit miercuri Rusia după o manifestare grandioasă de solidaritate cu președintele Vladimir Putin împotriva Occidentului, care s-a încheiat cu promisiunea celor doi autocrați de a lucra împreună pentru a contura o nouă ordine mondială.