Actriţa americană premiată cu Oscar Olympia Dukakis, veterană a teatrului care a cunoscut faima după ce a interpretat roluri memorabile în filme din anii 80, precum "Moonstruck" şi "Steel Magnolias", a încetat din viaţă la vârsta de 89 de ani, informează duminică DPA.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin îl laudă pe Mihail Gorbaciov, pentru rolul jucat în istoria ţării sale şi a lumii, felicitându-l marţi cu prilejul împlinirii a 90 de ani de viaţă, scrie EFE.
Analizând cu atenție reacțiile unor oficiali europeni, la alocuțiunea președintelui Joe Biden, care a fost dedicată noului curs al politicii externe a superputerii nr. 1, din lumea de azi, este evident că la frontiera de est a comunității euro-atlantice a existat o înseninare.
Medicul coordonator al Centrului de vaccinare anti-COVID de la Spitalul din Rădăuţi a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei, după ce s-a constatat, în urma unui control, că, în perioada 15 - 23 ianuarie, au fost imunizate 563 de persoane peste rând.
Rudy Giuliani este acuzat de Dominion Voting Systems Inc de defăimare din cauza afirmațiilor nedovedite făcute de acesta privind rolul companiei în fraudarea alegerilor prezidențiale din luna noiembrie a anului trecut, relatează New York Times.