Turcia a numit în noaptea de vineri spre sâmbătă un ambasador în Israel după o absenţă de patru ani, ultima etapă a reluării complete a relaţiilor diplomatice între cele două ţări.
Secretarul de stat Antony Blinken a declarat luni că Statele Unite încă speră să poată coopera în unele probleme majore cu preşedintele chinez, care este pe cale să obţină un al treilea mandat, deşi China lui Xi Jinping este "mai agresivă" în prezent.
Prim-ministrul Nicolae Ciucă va efectua, în perioada 26-28 septembrie, o vizită la Tokyo (Japonia), pentru a participa la funeraliile de stat organizate în onoarea fostului premier nipon Shinzo Abe.
Înainte de căsătoria eșuată cu Amber Heard, Johnny Depp, a avut relații și cu alte femei faimoase fără de care nu ar fi actorul care este azi. Dacă prima sa soție nu ar fi fost prietenă cu Nicolas Cage, Jack Sparrow ar fi avut altă față.
Președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Nicu Marcu, s-a întâlnit luni, 12 septembrie 2022, cu o delegație a Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) din Republica Moldova, condusă de președintele instituției, Cornelia Cozlovschi.