Interlopul Nuțu Cămătaru spune că a fost invitat și la emisiunea 40 de întrebări cu Denise Rifai, dar a refuzat. El spune că la acea emisiune au fost mai multe persoane care au mințit, iar el a trebuit să spună adevărul.
Carmen Gabriela Popa, promovată de USRPLUS în Consiliul de Administrație al Companiei Municipale Termoenergetica, nu vrea să își facă publice declarațiile de avere și interese, deși legea o obligă.
Ungaria nu este dispusă să accepte bani din fondul special al Uniunii Europene de reconstrucţie post-pandemie dacă aceştia sunt condiţionaţi de abrogarea de către Budapesta a unei legi care restricţionează informaţiile despre homosexualitate, spune premierul ungar, Orbán Viktor.
Irlanda şi-a reafirmat joi refuzul ferm de a se ralia acordului convenit de statele G20 şi de majoritatea ţărilor membre ale grupului de lucru al Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) pentru stabilirea la nivel mondial a unui impozit de cel puţin 15% pe profit.
Bărbatul care a atacat cu o crosă de golf un şofer în trafic a fost trimis vineri în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, el fiind acuzat de săvârşirea mai multor infracţiuni.