Comisia Europeană precizează că un obiectiv specific, asumat prin PNRR, pe care România trebuie să-l îndeplinească până la sfârșitul anului 2022, „se referă la revizuirea pensiilor speciale, care includ pensiile militare.”
Comisia Europeană se aşteaptă ca "România să continue să lucreze la implementarea reformei" sistemului public de pensii, care "va fi evaluată în contextul viitoarelor cereri de plată" ale ţării în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Banca Mondială propune Guvernului să păstreze pensiile militare în forma actuală, în cadrul reformei pensiilor speciale.
Cancelarul german Olaf Scholz a lansat sâmbătă un nou apel la reformarea Uniunii Europene, pentru a permite aderarea de noi membri, relatează DPA şi Reuters.
Ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Peer Gebauer, a declarat că ţara sa încurajează România să "avanseze, cu ambiţie, în ceea ce priveşte reformele din domeniul Justiţiei" şi a amintit de susţinerea acordată ca România să adere la Spaţiul Schengen.