Guvernul va aproba concomitent, până la sfârşitul lunii august, ordonanţa de urgenţă care vizează reducerea cheltuielilor bugetare şi reforma administrativă şi pe cea privind măsuri fiscale prin care să crească veniturile la buget, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
România nu poate lua bani din PNRR fără reforma pensiilor speciale, reforma sistemului public de pensii, reforma privind guvernanţa companiilor de stat şi reforma salarizării bugetare, afirmă ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.
Plenul Senatului a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind pensiile speciale în forma adoptată de Camera Deputaţilor. Au fost înregistrate 91 de voturi "pentru", 19 "împotrivă" şi o abţinere.
Dezbaterea a fost agitată şi de ideea introducerii unui plafon de preţ pentru electricitatea hidro sau din surse regenerabile în situaţia în care preţul energiei ar creşte din nou, statele UE având şi aici opinii împărţite.
Magistrații i-au scris președintei Comisiei Europene în încercarea de a opri reforma pensiilor speciale. Aceasta ar crește vârsta de pensionare și ar reducere beneficiile primite de magistrați la pensie.