Autoritățile au decis să majoreze lista celor care vor fi scutiți de impozite în 2023. Printre cei care beneficiază de scutire de impozit pe venit îi regăsim, în premieră, pe IT-ştii din sectorul public, urmând să beneficieze de aceleaşi facilităţi fiscale precum cei din privat.
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) s-a cifrat, în septembrie, la 646,073 miliarde lei, faţă de 628,289 miliarde de lei în august şi 577,521 miliarde de lei la finalul anului trecut, conform datelor publicate miercuri de Ministerul Finanţelor.
Deși a fost cerută în căsătorie în urmă cu doar câteva zile, o prezentatoare de televiziune de la noi a ales să se despartă de logodnicul ei, cu care are și o fetiță.
Cetățenii care au fost condamnați definitiv la închisoare cu executare pentru infracțiuni săvârșite cu intenție nu vor mai avea voie să-și depună candidaturile și să fie aleși în funcțiile de parlamentar, primar, președinte de consiliu județean, consilier local sau județean.
Adrian Cioroianu, directorul Bibliotecii Naționale a României, a anunțat că a dispus „în mod excepțional, prelucrarea cu prioritate” a lucrării de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, iar „un exemplar va fi, din zilele următoare, la dispoziția publicului.”