Şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba a anunţat duminică că a avut o întrevedere cu secretarul de stat american Antony Blinken, la Berlin, şi că "mai multe arme şi alte ajutoare sunt în drum spre Ucraina", informează Reuters, citat de Agerpres.
În ciuda promisiunilor generale, întărite de cei cu care era înconjurat, premierul s-a ferit totuşi să îşi ia vreun angajament ferm în privinţa autostrăzii A8.
Bucureștiul ar fi trebuit să aibă încă 113 de locuri ATI dacă PSD și Gabriela Firea și-ar fi ținut promisiunea și ar fi construit la timp spitalul Metropolitan din Capitală.
Un material electoral editat de echipa de campanie a PSD Buzău anunţă că, de anul viitor, în municipiul reşedinţă de judeţ, ar putea primi burse de studiu şi elevii cu note de 7 şi 8, potrivit news.ro.
Aflat într-o vizită de două zile la Iaşi, ambasadorul SUA, Adrian Zuckerman, a vizitat mai multe obiective, de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” la sediile unor firme cu capital american precum Amazon sau BorgWarner.