90 de dosare referitoare la pandemie are în lucru DNA. Prejudiciile estimate se ridică la sute de milioane de euro.
Doi inspectori din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală au fost plasaţi în arest la domiciliu, după ce ar fi cerut mită administratorului unei firme pentru a aplica o sancţiune mai mică decât cea prevăzută de lege pentru neregulile constatate, a informat, sâmbătă, DNA.
Ministrul Cătălin Predoiu, susţine că percepţia că DNA şi-a oprit motoarele nu este confirmată de realitatea obiectivă, de cauzele trimise în judecată, de anchetele desfăşurate, precizând că nu este relevant faptul că nu mai există acea notorietate privind DNA care era altădată.
Procurorii DNA fac, joi, percheziţii în Bucureşti, într-un dosar care vizează suspiciuni de corupţie la încheierea unor contracte de achiziţie de echipamente pentru Poliţia Locală. Două dintre descinderi au loc la instituţii publice.
„După 3 ani de muncă, s-a dat sentința definitivă ce impune DNA-ului să îl ancheteze pe primarul din Limanu pentru corupție și abuz în serviciu!”, scrie pe rețelele de socializare jurnalistul Alexandru Căutiș.