Pre;edintele Senatului, liberalul Nicolae Ciucă, spune că Germania nu este doar motorul unei Europe unite sau un investitor esenţial pentru economia României, ci între ţările noastre există o legătură istorică de prietenie tradiţională.
O poveste emoționantă vine de această dată din provincia Brescia, Italia. Un cățeluș refuză să plece de lângă mormântul prieteni sale de doar 9 ani. Acesta își așează capul pe locul de veci al prietenei și plânge. O inimă credincioasă de câine care a înduioșat internetul.
Liderul nord-coreean Kim Jong Un şi preşedintele rus Vladimir Putin au făcut un schimb de scrisori în care se angajează să îşi dezvolte legăturile în ceea ce Kim a numit o "relaţie strategică de lungă durată".
Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj, cu ocazia Zilei Independenței SUA, în care spune că „prietenia de lungă durată este reconfirmată de Parteneriatul Strategic solid și vibrant, bazat pe angajamentul nostru comun față de valorile democratice”.
Corina Chiriac vorbește despre importanța secretelor în relațiile de prietenie și cum este important să nu dai orice detaliu despre viața personală, altfel efectele ar putea fi neplăcute.