Potrivit unor surse din PNL, datele preliminare ale unui exit-poll arată că, până la ora 15.00, circa 67% din alegători votaseră cu Klaus Iohannis și 33% cu Viorica Dăncilă.
Un număr de 15.294 de persoane private de libertate şi-au exercitat, duminică, dreptul de vot în cadrul turului al doilea al alegerilor prezidenţiale, informează un comunicat de presă al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).
Românii din secția 551 din Harrow, Londra, s-au apucat să joace hora chiar în sala de sport în care se desfășoară procesul electoral, potrivit unor imagini filmate de un student și distribuite, sâmbătă, pe Facebook.
FiecareVot, o inițiativă civică pentru observarea alegerilor și referendumurilor, oferă, în toate cele trei zile pentru prezidențialele din turul 2, asistență electorală pentru alegătorii care au întrebări legate de procedurile de vot sau sesizează nereguli.
Deputatul PSD, Călin Matei, a declarat joi, într-o conferință de presă susținută în organizația PSD Maramureș alături de președintele organizației, Gabriel Zetea și de fostul ministru Sorina Pintea, că „mai trebuie să fie din când în când și câte un român la conducerea țării”.