6 semne că ai tuse convulsivă mortală, pe care nu le știai. Niciuna nu are legătură cu tusea propriu-zis și se manifestă în alte moduri. Dar dacă ești atent la ele, vei reuși să previi o situație gravă, ce poate deveni letală.
Consumul de carne roșie și lactate previne cancerul. Ajută sistemul imunitar să combată tumorile. Este vorba de acidul trans-vaccenic (TVA), un acid gras din carnea de vită, miel și lactate.
Ziua mondială pentru prevenirea suicidului, marcată în fiecare an la 10 septembrie, a fost iniţiată în anul 2003, de către Asociaţia Internaţională pentru Prevenirea Suicidului, în colaborare cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Polițiștii Serviciului de Poliţie ”Delta Dunării”, împreună cu Agenţia Naţională pentru Pescuit, au organizat o razie, în perioada 4 - 21 ianuarie, pentru prevenirea şi combaterea pescuitului ilegal, în cadrul căreia au fost confiscate aproape 300 de kilograme de peşte.
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a afirmat cu ocazia Zilei Internaţionale Împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri că a solicitat tuturor structurilor din cadrul ministerului mai multă implicare şi eficienţă în activităţile de combatere