Judecătoarea Elena Burlan-Puşcaş, soţia antrenorului de fotbal Marcel Puşcaş, va scăpa de dosarul în care a fost codamnată pe fond, pentru că a luat șpagă de la o vrăjitoare pentru a-i face scăpați pe niște interlopi. Motivul: faptele s-au prescris.
Tribunalul Bucureşti a admis o contestaţie la executare depusă de Diana Gasparovici, condamnată în urmă cu 10 ani alături de Adrian Năstase în dosarul "Trofeul calităţii", pe motiv că fapta reţinută în sarcina acesteia s-a prescris.
Un grup de evazionişti vor fi, foarte probabil, primii beneficiari ieşeni ai Deciziei recente a Curţii Constituţionale referitoare la prescripţie. CCR a dat un nou sens principiului prescrierii, iar magistraţii Curţii de Apel au ajuns la concluzia că cererea trebuie reevaluată.
Tribunalul Bucureşti a decis luni încetarea procesului penal împotriva omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu în dosarul în care acesta este acuzat că i-a dat un milion de euro fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu, pe motiv că fapta s-a prescris.
Statul german poate confisca active dobândite ilegal şi după prescrierea faptelor, a stabilit vineri Curtea constituţională germană, scrie dpa. În astfel de cazuri se pot face excepţii "având în vedere interesul superior al binelui comun", au conchis judecătorii din Karlsruhe.