Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui ofiţer al Poliţiei de Frontieră, cercetat penal pentru că ar fi transmis unor jurnalişti informaţii nedestinate publicităţii.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu a avut nicio conversație cu Casa Albă după ce o sumedenie de documente secrete ale serviciilor secrete americane au fost postate pe rețelele de socializare, a declarat luni pentru The Washington Post.
N-am cunoscut-o decât în treacăt pe Iulia Marin. Cred că s-a angajat la Adevărul în toamna lui 2012. Când eu îmi făceam deja bagajele ca să plec în televiziune. Știrea despre moartea ei, la vârsta de numai 32 de ani, m-a lăsat fără cuvinte.
În goana după audiență, revista germană Die Aktuelle a publicat un așa zis prim interviu cu Michael Schumacher după accidentul la schi din 2013 în urma căruia a paralizat. „Exclusivitatea” a fost o minciună, articolul fiind generat cu ajutorul inteligenței artificiale (AI).
În 1963 se înregistra un record de audiență la Târgul de Fete de pe Muntele Găina din Apuseni. Printre cei prezenți s-a aflat și liderul comunist Gheorghe Gheorghiu Dej.