Fostul președinte american, Donald Trump, s-a predat noaptea trecută autorităților din Georgia după ce a fost acuzat că ar fi plănuit să anuleze în mod ilegal rezultatele alegerilor din 2020.
Darius Vâlcov, condamnat la o pedeapsă de 6 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi spălare a banilor, se află în custodia Poliţiei Române.
Ionel Arsene s-a predat la o secție de poliție din Italia, au transmis surse judiciare. El este condamnat la 6 ani și 8 luni pentru trafic de influență.
Un cartel mexican al drogurilor își cere scuze pentru răpirea și moartea unor turiști americani. De asemenea, șefii crimei i-au predat poliției pe membrii responsabili, după ce au subliniat că au încălcat codul lor de "respectare a vieții și bunăstării celor nevinovați
Un tânar care nu are nicio legătură cu armata și pregătirea militară a fost mobilizat forțat și la numai cinci zile după ce a primit citația acasă pe care a refuzat să o semneze a fost trimis pe front. El a povestit cum a reușit să își salveze viata.