Valentin Ștefan, directorul Poștei Române, a anunţat în ce județe pensionarii se vor confrunta cu întârzierea pensiilor din cauza grevei poştaşilor.
Nemulțumiți de salarii și de condițiile de muncă, angajații Poștei Române au intrat în grevă. Ei spun că toate problemele instituției pleacă de la conducere și cer condiții normale.
Pensia va veni cu întârziere în aprilie pentru 2.500.000 de pensionari. Care este motivul? Blocul Național Sindical anunţă că lansează campania ,,Poștașii nu mai vor să fie săracii României! Stop abuzurilor din Poșta Română!”.
Angajații de la Poșta Română au reușit să negocieze o mare parte din revendicarile pe care le-au cerut statului român.
S-a stabilit ziua în care pensia mărită intră pe card. Sunt 2.5 milioane pensionari afectați. Persoanele care iau pensiile pe card mai au de așteptat câteva zile până când intră banii. Luna aceasta vor afla cu cât le-a mărit statul pensia de la 01 ianuarie 2024.