Reprezentanţii Universităţii Politehnica din Bucureşti (UPB) afirmă că, din informaţiile pe care le deţin, incendiul care a izbucnit marţi a fost provocat de un echipament aflat în subsolul tehnic al clădirii Rectoratului.
Până acum 10 ani eram indignați că universitățile private sunt mașini de făcut bani și dau diplome pentru profit. Între timp, universitățile private au sărăcit și se chinuie să supraviețuiască. Problema s-a mutat la unele universități de stat.
Universitatea Politehnica București (UPB) a început primele plăți pentru finanțarea proiectului Euronews România către fostul deputat și ministru PSD Gabriel Petrea. Directorul proiectului este Mihai Corocăescu, administratorul general UPB.
Rectorul UPB, Mihnea Costoiu spune că investiția Universității Politehnica în postul de știri Euronews va dura cel puțin un deceniu. El nu a vrut să spună din ce bani se va susține acest proiect. Cea mai mare parte a veniturilor UPB vin de la stat, din taxe și cercetare.
Funcţia de preşedinte al Senatului UPB a fost câştigată de Tudor Prisecaru – prorector din 2016, fost secretar de stat pentru Cercetare în perioada în care actualul rector UPB, Mihnea Costoiu, era ministru delegat pentru Cercetare.