Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că legile educaţiei trebuie să cuprindă prevederi explicite cu privire la prevenirea şi sancţionarea plagiatului, subliniind că acesta este un "fenomen toxic al mediului educaţional".
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, reclamă, în legătură cu acuzaţiile de plagiat, că ”se judecă şi se dau verdicte pe Facebook”, arătându-se convins că este ”o ţintă” şi că afirmaţiile la adresa sa reprezintă un atac la adresa Legilor educaţiei, aflate în proces de legiferare.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, publică, miercuri, mai multe clarificări din partea profesorului Ioan Pleşa, unul dintre universitarii al căror nume este acuzat că l-a înlocuit dintr-un curs.
Sorin Cîmpeanu, și-a însușit prin plagiat – într-un curs de specialitate – 13 capitole publicate anterior în mod repetat sub semnătura altor doi profesori de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București, susține jurnalista Emilia Șercan .
Anul universitar începe într-o săptămână. Se dă startul unei fraude academice de proporții la care închidem ochii, acaparați complet să prindem peștii mari ai corupției din mediul universitar.