La 7 ani de la primul avertisment al specialiștilor că există risc de prăbușire, începe refacerea planșeului din beton al Pieței Unirii din București. Prima fază, cea de proiectare, durează 9 luni. Apoi, va fi haos în trafic timp de minimum doi ani, dacă se respectă contractul.
Un accident spectaculos a avut loc în dimineața zilei de marți, 27 iunie, în Piața Unirii din București. Un SUV Dacia Duster a ajuns cu roțile în sus, după ce a fost acroșat de o mașinuță de oraș VW Up!.
Vor fi doi ani de haos în Centrul Bucureștiului. Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a anunţat că scenariul cel mai probabil pentru refacerea planşeului la Piaţa Unirii este ca toată zona să fie decopertată complet. Lucrările pot dura şi doi ani.
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, apare într-un clip video, în care anunţă că a plantat palmieri la Piața Unirii, din București. El susţine că sunt aclimatizaţi şi rezistă până la -15 grade Celsius. Şi primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a încercat.
Proiectul pentru decopertarea Pieţei Unirii, din centrul Bucureştiului, poate să dureze cel puţin trei ani. Dar durata poate fi mult mai mare. Pe de altă parte, costurile lucrării nu pot fi acum estimate, pentru că nu se ştie exact ce este sub aparenţa frumoasă.