Fiul soților miliardari care au fost găsiți strangulați în piscina vilei lor, a mărit la 35 de milioane de dolari recompensa pentru prinderea ucigașului.
Un program de internship destinat studenților farmaciști, care vizează dezvoltarea de noi aptitudini prin lucrul în companii precum cele de distribuție farmaceutică, a fost lansat printr-un parteneriat între companiile WÖRWAG Pharma și Europharm Distribuție.
Compania britanică AstraZeneca a convenit preluarea producătorului farmaceutic american Alexion Pharmaceuticals, pentru 39 de miliarde de dolari, cea mai mare achiziţie din istoria sa, pentru a intra în segmentul medicamentelor imunologice şi celor destinate bolilor rare.
Activitatea economică a fost afectată în mare măsură începând cu luna martie, de când a început pandemia de coronavirus, dar au existat și câteva domenii care au prosperat în această perioadă.
Grupul farmaceutic francez Sanofi a încheiat un acord de 2 miliarde de dolari cu Translate Bio, în vederea extinderii colaborării pentru dezvoltarea un vaccin împotriva Covid-19.